22 iulie 2011

Academia Itineranta Andrei Serban, la Ipotesti!



Cea de-a III-a ediţie a Academiei Itinerante Andrei Şerban se derulează, începând din 10 iulie până pe 24 iulie 2011, la Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu, în cadrul parteneriatului cu Institutul Cultural Român, ICR New York şi Centrul de Cercetare şi Creaţie Teatrală "Ion Sava" al Teatrului Naţional Bucureşti.

Proiectul, iniţiat în 2007 de Corina Şuteu, directorul ICR New York, este conceput ca un laborator interdisciplinar de creaţie în jurul personalităţii artistice a regizorului Andrei Şerban, propunându-şi să reunească actori, scriitori şi artişti vizuali.

La atelierele-rezidenţă ale ediţiei 2011 participă 70 de tineri actori şi studenţi. Invitatul Academiei Itinerante Andrei Şerban este artistul vizual Mircea Cantor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu