Istoria casei din Ipoteşti în care a copilărit poetul Mihai Eminescu, este o istorie cu meandre, începută pe la 1847, prin cumpărarea de către căminarul Gheorghe Eminovici – tatăl viitorului poet, a moşiei Ipoteştilor.
Ceea ce vede astăzi - drept casă memorială - vizitatorul Centrului Naţional de Studii Mihai Eminescu, reprezintă, de fapt, cea de-a doua reconstrucţie a originalului demolat în 1924.
Prezenţa Eminoviceştilor la Ipoteşti a fost o fericită întâmplare, pentru că nici Gheorghe Eminovici, nici soţia sa, Raluca, nu erau din partea locului. Ei s-au căsătorit la 1840, la Dumbrăveni (judeţul Suceava), unde Gheorghe era administrator al moşiei boierului Balş şi ,,om de încredere” al acestuia. În acea perioadă tatăl lui Eminescu administra şi alte moşii, precum cea de la Durneşti (Botoşani) şi intrase în relaţii de afaceri cu stolnicul Vasile Iuraşcu, cel ce îi va deveni socru şi care îl va ajuta de multe ori, material şi moral.
La Dumbrăveni vin pe lume primii şase copii ai familiei, care se va muta apoi în Botoşani, în chiar centrul tâgului, ,,într-o pereche de case” situate în vecinătatea bisericii - catedrale Uspenia, imobil unde se va naşte Mihail Eminescu, cel de-al şaptelea copil al familiei. Tot în Botoşani vor fi aduse pe lume şi cele două surori, din patru , respectiv Aglaia şi Harieta, apropiate poetului atât în anii copiăriei, cât şi – în cazul Harietei – al sfârşitului de viaţă .
Văzând greutatea vieţii în oraş - urmare a costurilor mari, având şi multe datorii, Gheorghe Eminovici va cumpăra, în 1847, din moşia Ipoteştilor, 420 de ha. (cu parte din pădurea Baisa, cu livadă, prisacă, teren arabil şi teren pentru păşunat) şi va începe construirea unei case noi la Ipoteşti, în locul casei vechi, mici şi şubrede, cumpărate o dată cu moşia. Ipoteştii erau la doar 7 km de oraş, iar Eminovici îşi dorea foarte mult să îşi poată şcoli copiii la oraş.
Casa nouă avea trei camere (salon, cameră pentru părinţi şi cameră a fetelor), în care se intra dintr-un hol central, iar în spatele casei se afla şi cămara. Accesul în casă se făcea pe uşa din faţă - prin pridvorul de lemn, dar şi pe uşa de serviciu, din spatele casei, pe unde se putea ajunge la acareturi (grajduri, coteţe, hambare), dar şi la atenansă. Aceasta anexă era amplasată puţin mai jos de actualul amfiteatru în aer liber, avea o lungime de aproape 15 m. şi, dintr-un pridvor de lemn, foarte îngust, se intra în cele 3 încăperi: camera băieţilor, biroul căminarului şi bucătărie.
Casa memoriala - 1909
După ce o vreme familia locuieşte când în oraş, când la moşie (pe timpul verii), se vor muta la Ipoteşti în toamna lui 1854, în casa abia finalizată, în care se va locui până la 1878. Împovărat de datoriile acumulate de-a lungul anilor – cauzate de întreţinerea propriei moşii, de producţia agricolă insuficientă, de cheltuielile legate de educaţia copiilor (a băieţilor), rămas şi fără soţie, decedată la 15 august 1876, cu o parte din copii morţi sau aflaţi departe, Gheorghe Eminovici va recurge la gestul disperat de a-şi vinde moşia şi casa. Mihai Eminescu face eforturi mari de a salva moşia de la vânzare, dar banii pe care reuşeşte el să îi strângă spre a-i aduce tatălui, sunt insuficienţi. Cumpărător al moşiei va fi Cristea Marinovici, iar tatăl lui Eminescu va rămâne arendaş pe moşie, ajutat fiind de Nicolae (Nicu) Eminovici, fratele cu studii în drept al poetului, care se întorsese la Ipoteşti fiind bolnav de tuberculoză. Cei doi se vor muta din casă în construcţia anexă, unde vor locui până la moarte, respectiv în anul 1884. În ianuarie va muri tatăl, iar după două luni Nicu se va sinucide, urmare a bolii de care suferea, fără vindecare în epoca respectivă. La momentul vânzării, sora lui Eminescu, Harieta, se va muta în Botoşani într-o casă de închiriat, unde în 1887-1888 va găzdui şi pe poetul bolnav.
Casa memoriala - 1916
Casa memoriala - 1917
Vor mai succeda vreo trei proprietari asupra moşiei Ipoteştilor, ultimul proprietar fiind Maria Isăcescu (devenită Papadopol prin căsătoria cu medicul veterinar Constantin Papadopol), care va încerca, în 1924, să repare casa copilăriei lui Mihai Eminescu, intenţionând să locuiască în ea.
Spatele casei memoriale - 1921
De la 1878 şi până în 1924, casa nu mai fusese locuită decât o perioadă de vreo 6 luni (prin închiriere) şi nu mai fusese reparată niciodată, încât se afla într-o stare avansată de degradare. Aducând militari de la unitatea unde lucra ca medic veteinar, Constantin Papadopol i-a pus să înlăture acoperişul casei, spre a-l înlocui, urmând să consolideze apoi pereţii. Intenţia familiei Papadopol s-a soldat însă cu prăbuşirea casei, urmată de grave acuzaţii şi chiar intentarea unui proces la adresa acestora, sub motivul că au demolat intenţionat construcţia. În acest context, Maria Papadopol va dona statului român o suprafaţă de aproape 3 ha., incluzând zona fostei case a Eminovicilor, precum şi materialele recuperate de la demolare.
Teii lui Eminescu - 1921
Ruinele casei memoriale - 1925
Prima reconstrucţie a casei se va face în perioada 1934 – 1936, o casă destul de frumoasă şi trainică, dar neavând nimic în comun cu casa copilăriei poetului.
După ani întregi în care iubitorii lui Eminescu au văzut la Ipoteşti ceea ce autorităţile vremii doreau a fi ,,casa copilăriei”, graţie tenacităţii întru cercetare a mai multor eminescologi, între care un rol aparte a avut I.D.Marin, în anul 1976 s-a hotărât refacerea casei ţinând cont de vechiul amplasament, de schiţe şi fotografii descoperite de la casa originală, lucrările fiind finalizate în anul 1979.
Casa memoriala intermediara - 1936-1976
După unele ,,corecturi” făcute în reamenajarea casei în perioada septembrie 1999 – ianuarie 2000, ceea ce numim astăzi Casa memorială Mihai Eminescu, recreează cât mai fidel posibil atât aspectul exterior, cât şi atmosfera de epocă în care a petrecut frumoşii ani ai copilăriei cel graţie căruia vorbim astăzi limba română – poet, filozof, publicist, dramaturg şi traducător - Mihai Eminescu.
Fragment ghidaj Florescu Ana - muzeograf şef Memorialul Ipoteşti Fotografiile vechi se păstrează in arhiva documentară a Memorialului Ipoteşti.
Interior
foarte frumos!
RăspundețiȘtergere